Elena Coman scrie aici:
“imi doresc ca statul roman sa nu imi mai puna piedici”. Dar cu aceasta reformulare mi-am atins limitele constructivismului. 
Serios vorbind acum, nu am niciun fel de dorinte in privinta Romaniei, cu atat mai putin un ideal de Romanie, si cred ca un astfel de exercitiu este periculos – prezentarea idealului, adica – pentru ca genereaza niste asteptari nesanatoase, din punctul meu de vedere. Ma mai infricosez si la ideea idealurilor colective care sunt prea aproape de utopii colective… 
Personal, cred ca un exercitiu mai sanatos ar fi ala in care am spune ce nu dorim de la Romania si ne angajam sa facem singuri – sau unde am avea nevoie ca Romania sa ne mai scuteasca…”
Da, ai dreptate, un ideal poate fi definit prin includere (sa adaugam idei pe care le-am dori) sau prin excludere (sa adaugam idei pe care NU le-am dori), de aceea esti invitata mea sa ne povestesti pe indelete ce nu ne dorim de la Romania ideala si ce putem face sa rezolvam fiecare din probleme. Prin asta se deosebeste initiativa noastra de Zidul plangerii de la Realitatea.
