România, fie ea ideală sau realistă (sau oricare alt hibrid între cele două), nu mai trebuie privită ca fiind o entitate politică şi socio-culturală concretă sau abstractă. Ea nu este nici cei peste 237.000 km pătraţi, nici referendumul de sâmbătă, ştirile de la ora 5, aglomeraţia din trafic, buna sau proasta prestaţie de la eurovision. Nu este nici vreunul dintre marii români, nici prin cărţile de istorie. România suntem noi. Şi asta cu „statul sunt oamenii” nu e chiar o noutate (de la iluminism încoace), dar se pare că unii o asimilăm mai greu.
Şi până nu vom înceta să considerăm România ideală ca fiind o statuie sus pe un piedestal, la care nu vom putea ajunge, sau ca o epoca de aur sau platină care a trecut sau pe lângă care am trecut, până nu vom comporta de parcă ne uităm la România la televizor – 2D, plat şi undeva departe – transmis în direct de Cătălin Radu Tănase şi subiect de analiză-bârfă după aceea în studio, nu vom înţelege ce avem de făcut. Iar ceea ce avem de făcut este în noi, pentru noi.
Iar în România ideală nu ar trebui să ne punem întrebarea Cum ar trebui să arate România?
Text trimis de Sorin Dincea prin email. Trimiteti contributiile voastre la clickio at gmail punct com, cu mentiunea Pentru Romania Ideala.
